vineri, 20 septembrie 2013

Oamenii se schimba?!?

Schimbare.... oare ne schimbam? Sunt oamenii capabili de schimbare? Sau suntem "programati" sa fim intr-un anume fel si oricat ne-am chinui sa ne schimbam nu putem?
Ne punem prietenii, familia, iubitii/ iubitele sa se schimbe si apoi ne suparam cand acestia nu o fac. Cine este de vina in aceasta situatie?
Sa fie oare respectiva pesoana? Pe ce motiv? Ca refuza sa se schimbe? Ca nu se straduieste destul? Ca nu reuseste sa iti faca pe plac?
Sau tu esti de vina? Ca nu o/il accepti asa cum e, sau ca ii ceri imposibilul, sau ca ai pretentia ca el/ea sa se schimbe in timp ce tu nu depui cel mai mic efort sa te schimbi?
Dar, chiar este imposibil sa te schimbi? De ce e nevoie?
Pana acum am fost de parere ca este nevoie de un fel de trauma sau o intamplare drastica pentru ca o persoana sa fie oarecum fortata de context sa se schimbe, nu credeam ca cineva se poate schimba in mijlocul zilei pentru ca asa vrea sau pentru ca asa I-a spus cineva.
Dar, ce stiu eu? Poate ca e posibil, doar ca inca nu am intalnit o astfel de persoana.. dar cat de drastica trebuie sa fie aceasta intamplare? Este o cearta de ajuns? Sau e nevoie de o despartire sau o separare? Oare intreruperea legaturilor de orice fel va rezolva ceva? Sau lucrurile se vor inrautati?
Pentru prezent raman cu parerea mea ca nimeni nu se schimba atata timp cat nu il/o deranjeaza.
I was here today: establishing the fact that I don't know what to think anymore...

vineri, 6 septembrie 2013

Searching for myself


Ma caut in prieteni
Ma caut in familie
Ma caut in munca
Ma caut in haine
Ma caut pe strada prin necunoscuti
Dar cel mai mult ma caut in carti.
           O adevarata aventura are loc cand imi cumpar o carte sau cand imi aleg una pe care sa o citesc. Prima scanteie apare cand analizez prima fraza din carte sau din rezumat : inima imi bate cu putere la speranta ca voi gasi acolo o particica din mine, o mica piesa dintr-un puzzle complex; fiecare personaj reprezinta astfel o alternativa la alegerile facute de mine; am senzatia ca toate personajele au pornit in aceasta calatorie din acelasi punct: EU, si fiecare si-a construit cate un drum separat, modelat de alegerile facute. Odata stabilite legaturile, timpul si spatiul, le simt fericirea, tradarea, supararea, extazul, iubirea si celelalte sentimente ca si cum ar fi ale mele si le pastrez in suflet ca pe propriile amintiri.
        Exact ca o opera de arta neterminata, caut sa ma intregesc, numai ca eu sunt si artistul si lucrarea. Ca un artist vreau ce e mai bun si ce e mai potrivit pentru opera, sunt pretentioasa si nerabdatoare, temperamentala si visatoare; tind sa vreau sa duc totul cat mai aproape de perfectiune dar cu o cantitate destul de mare de defecte, operele mele ma definesc, cea mai mare opera fiind chiar eu: cu sentimente imprumutate din carti, experiente invatate de la prieteni si familie, calitati slefuite furate din filme si defecte adunate din drumul spre maturitate. Ca o opera de arta incep usor, usor sa prind contur: putina incapatanare mostenita, putina dorinta capatata, sentimente cat cuprinde gata sa izbucneasca, o amestecatura de realism si visuri cum, uneori, nici eu nu stiu sa le descurc. Incet, incet ma formez ca persoana, ca prietena, sora, iubita,studenta, angajata si asa mai departe.

I was here today: finding a little piece of myself in "Gone with the wind"